PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cod portocaliu de caniculă la Satu Mare

canicula_cd_portocaliu_poza_69440100Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare meteorologică cod portocaliu de caniculă valabilă pentru mai multe judeţe din ţară. Administraţia avertizează că se vor semnala valuri de căldură şi disconfort termic accentuat. La ora 15:00, la Guvern se întruneşte Comandamentul de Urgenţă.

În cursul zilei de luni, 6 iulie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice, unde se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade, iar indicele de temperatură- umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Maxime termice de 35…36 de grade vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

Marţi, 7 iulie, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în majoritatea regiunilor, exceptând Bucovina, zona litoralului şi cea montană.

În după-amiaza zilei de marţi, în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi temperaturi maxime de 38…39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. ANM a emis o avertizare meteo cod portocaliu de caniculă.

Miercuri, 8 iulie, vremea va fi caniculară. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în toată ţara.

În după-amiaza zilei de miercuri, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, pentru această dată, o avertizare meteorologică cod portocaliu.

Valul de căldură va persista şi pe parcursul zilei de joi, 9 iulie, în regiunile sudice şi estice, iar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând din vestul ţării.

Sursa: www.realitatea.net

Exit mobile version