PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Marile firme se plâng că nu găsesc angajați. Niciun cuvânt despre salarii

Marile firme din Satu Mare se plâng autorităților că nu găsesc suficienți angajați, asta deși oficial în județ sunt peste 5.000 de șomeri înregistrați oficial la AJOFM.

După ce a fost dezbătut subiectul ajutoarelor acordate de stat, în ședința Comisiei Județene de Dialog Social a fost deschis subiectul angajaților. Iuliu Cadar, președinte al Asociației Economice Germano-Române, a arătat că marile firme, în special cele cu capital străin, nu își găsesc muncitori, chiar dacă oferă și transport gratuit la locul de muncă, astfel că apelează la angajați din județele învecinate.

Este o mare anomalie pentru că toţi agenţii economici mari din judeţul şi municipiul Satu Mare caută forţă de muncă cu disperare. Spunem că există un număr de şomeri destul de mare, există familii nevoiaşe unde părinţii nu lucrează. Cred că este ori lipsa de comunicare, ori acei oameni nu vor să lucreze. Este o mare anomalie“, a spus Cadar.

El consideră că instituţiile cu responsabilităţi în domeniu şi conducerile firmelor ar trebui să caute modalităţi concrete prin care să se încerce rezolvarea parţială a problemei.

Directorul adjunct al AJOFM Satu Mare, Simona Derşidan, a precizat că se fac cursuri de recalificare profesională şi că în afara faptului că şomerilor care refuză un loc de muncă li se taie indemnizaţia nu se prea poate face nimic. Ba mai mut, ea a spus că la cererea angajatorilor AJOFM poate organiza burse a locurilor de muncă, cum este şi cazul Draxlmaier.

Chiar dacă angajatorii se plâng că nu găsesc oameni, nimeni nu a rostit niciun cuvânt despre salarii şi condiţiile de muncă, de exemplu de la Draxlmaier, în condiţiiile în care profiturile anuale sunt substanţiale. Probabil dacă s-ar mări doar cu câteva procente salariile ar găsi şi mai mulţi doritori.