Membrii Comitetului au aprobat planul care prevede o serie de măsuri, Prefectura transmiţând instituţiilor măsurile care trebuie luate.
În cadrul întâlnirii, subprefectul a mulţumit Serviciului de Ajutor Maltez şi echipei Caritas care distribuie gratuit apă. Urmează ca miercuri şi cei de la Crucea Roşie să distribuie apă potabilă trecătorilor.
Altfatter a făcut o vizită la Urgenţe şi Serviciul de Ambulanţă, unde a cerut suplimentarea personalului pentru a fi pregătiţi de intervenţie în caz de solicitări foarte multe. Deocamdată nu a fost cazul, find mai puţini pacienţi decât în weekend.
De asemenea, el a cerut şi sprijinul preoţilor pentru a ţine deschise bisericile, ce pot fi locuri foarte bune de refugiu.
“Am solicitat tuturor celor patru mari culte din Satu Mare ca lăcaşurile să fie deschise cetăţenilor pentru a-şi găsi o oază de răcoare în acele momente critice. Mă refer la persoanele vârstnice, la persoanele care sunt cardiace, copii, gravide şi alte categorii de persoane care au predispoziţii la aceste temperaturi înalte”, a declarat subprefectul.