Activitățile din cadrul acestui proiect vor avea periodicitate săptămânală și se vor derula în fiecare zi de miercuri, în Sala multimedia, în intervalul orar 10.00-11.30, sub îndrumarea bibliotecarilor implicați, participarea fiind gratuită.
La activitățile proiectului pot participa copiii care doresc să dobândească noi cunoștințe și deprinderi în ceea ce privește conduita, buna-cuviință și politețea. “Școala de vară a bunelor maniere” este structurată pe mai multe lecții: “Cum aranjăm masa și cum mâncăm”, “Ținuta vestimentară”, “Salutul”, “Cum facem prezentările”, “Despre punctualitate”, “Cum ne comportăm în diferite situații”, “Igiena personală – cea mai importantă carte de vizită”și “Despre cadouri”.
Ediția din 2014 s-a bucurat de un real succes, înregistrându-se zeci de participanți la fiecare lecție.
“Pornind de la premisa că bunele maniere nu aparțin doar unei anumite clase sociale, ci tuturor celor care sunt dispuși să și le însușească în mod deliberat, bibliotecarii au gândit acest program astfel încât acesta să reprezinte o carte de vizită care să atragă simpatia tuturor. Sperăm că și ediția din această vară a Școlii bunelor maniere pentru prințese și cavaleri să se dovedească a fi un program util pentru toți copiii participanți, indiferent dacă aceștia au sau nu probleme de comportament în societate sau în familie și că, după “absolvirea” acestei școli, copiii vor aplica cu plăcere regulile bunelor maniere în orice situație s-ar afla și vor fi mai atenți la sfaturile pe care părinții, dascălii și bibliotecarii le vor transmite.”, a declarat Lacrima Istrăuan, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare.
Sursa: Biblioteca Județeană Satu Mare