PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Andreea Paul cheamă femeile în politică

Deputatul PNL Andreea Paul a făcut astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, un apel tuturor sătmărencelor să se implice în viaţa politică, arătând că la nivel de judeţ sexul frumos ocupă sub 5% din poziţiile publice. Potrivit acesteia, din cei 65 de primari doar trei sunt femei.

Chem femeile să se implice în viaţa politică. Chem sătmărencele să se implice în alegerile locale care bat la uşă. În Satu Mare sunt trei femei primar din 65. Asta înseamnă sub 5% femei lider în administraţia publică locală, deși suntem mai mult de jumătate femei din populaţie“, a spus Andreea Paul.

De asemenea, aceasta se gândeşte la un proiect pentru copiii care au părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

În mod particular chem femeile liberale şi toate celelalte doamne active politic, sau nu, din Satu Mare, să ajute copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Vă invit să discutăm şi să punem pe masă, apoi în practică un proiect, în colaborare cu biserica pentru sprijinirea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, dar şi pentru asistaţii sociali sau pe cei fără adăpost. Am în vedere însă în special copiii din familii cu probleme dar şi oamenii fără adăpost. Îmi doresc un parteneriat între organizaţiile de femei din toate partidele politice, serviciile sociale din primării şi biserici. Reprezentanţii bisericii se pot ocupa în spaţiile lor de educaţia copiilor după şcoală, iar în proiect să fie incluse cadrele didactice voluntare din organizaţiile de femei a partidelor politice care au acest har şi drag de a lucra cu copiii, benevol”, a mai spus Andreea Paul.

Parlamentarul de Ţara Oaşului a mai prezentat o statistică oficială din care reiese că judeţul Satu Mare este pe ultimul loc la speranţa de viaţă, cu doar 73 de ani, dând vina pe politicenii din ultimii 25 de ani.