PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Demisii din conducerea CSM. Mai mulţi angajaţi la club decât la Poliția Locală!

Magyar LorandConsilierii locali Magyar Lorand și Fogel Vasile și-au dat demisia de la conducerea Clubului Sportiv Municipal, explicând că nu sunt de acord cu modul în care sunt cheltuiți banii publici.

Magyar Lorand a declarat în ședința Consiliului Local de astăzi că de când actuala putere a preluat clubul s-au înfiinţat o serie de secţii noi, precum karate , scrimă, judo, natație, popice, dans sportiv, dar fără niciun rezultat notabil, acuzând totodată modul în care au fost cheltuiţi banii.

Am început să cheltuim 5.000 de euro pentru reflexoterapie, conform documentelor pe care le-a prezentat președintele Clubului. Cred că este strigător la cer ca să cheltuim banii publici pentru asemenea lucruri.  Noi nu prea înţelegem în ce direcţie mergem. Vedem că de la începutul anului am cheltuit 2,8 milioane şi mai avem nevoie până la sfârşitul anului de 1,171 milioane în condiţiile în care baschetul feminin a murit. Dl. preşedinte susţine că UDMR a omorât baschetul în Satu Mare, când am lăsat acest club şi am fost schimbaţi din funcţiile noastre, am lăsat echipa într-o cupă europeană, acum am ajuns să facem cheltuieli cu deplasările, cu cazările cu masa, să avem mai mult  personal administrativ decât jucători de performanţă. Sezonul trecut am avut trei antrenori, preşedinte de club, maseuri, preparator fizic. Dacă facem o socoteală la nivelul întregului club observăm faptul că personalul administrativ este mai mare decât numărul sportivilor. La acest club avem mai mulţi angajaţi decât la Poliţia Locală. Nu înţeleg în ce direcţie mergem şi cu această ocazie împreună cu dl. Fogel ne dăm demisia din CSM, aşa cum am făcut şi la Olimpia. Nu mai suntem de acord cu cheltuirea banilor publici fără nicio responsabilitate“, a declarat Magyar Lorand.

El a arătat că în momentul de faţă nu mai există comitet director la Olimpia, nimeni nu mai vrea să-şi asume cheltuirea banilor publici.

În opinia sa, administraţia locală ar trebui să se gândească foarte serios în acest an în ce direcţie doreşte să dezvolte sportul de performanţă.

Exit mobile version