Astfel, marți, 4 august începând cu ora 8,30, un grup de jandarmi au răspuns apelului făcut de directorul Centrul de Transfuzii Sanguine Satu Mare, dr. Doina Crișan şi s-au prezentat pentru a dona sânge, salvând în acest fel pe cei aflaţi în suferinţă. În acest moment judeţul Satu Mare se confruntă cu o gravă criză de sânge.
Sub deviza „Un strop de sânge, o şansă la viaţă” jandarmii au înţeles să participe la aceasta acţiune de într-ajutorare a semenilor noştri aflaţi în nevoi. An de an jandarmii sătmăreni se implică activ și participă la acțiuni de donare de sânge, atunci când Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare se confruntă cu criza de sânge salvând în acest fel pe cei aflați în suferință.
Activitatea va continua și zilele următoare în funcţie de disponibilităţile programului de muncă, când jandarmii se vor deplasa la Centrul de Transfuzie Sanguină Satu Mare, unde după efectuarea analizelor preliminare li se va recolta sânge.
Trebuie să conştientizăm importanţa donării de sânge şi să înţelegem că sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată.
Această activitate se înscrie în cadrul unei campanii umanitare iniţiată încă din anii trecuţi la nivelul Jandarmeriei Române, prin unităţile teritoriale, scopul fiind contribuţia indirectă a jandarmilor la salvarea vieţilor unor persoane aflate în suferinţă.
Sursa: Jandarmeria Satu Mare