PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreanca Raluca Domuţa, distinsă cu premiul pentru cea mai bună polițistă din lume în 2015

Comisar-şef de poliţie Raluca Domuţa, originară din Satu Mare, a devenit prima polițistă din România, căreia i s-a conferit titlul de “International Female Police Peacekeeper 2015”, pentru rolul deosebit avut în timpul misiunii de căutare şi salvare din Haiti.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, duminică, în cadrul ceremoniei organizate de International Association of Women Police – IAWP în Cardiff – Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, comisarului-şef de poliţie Raluca Domuţa, din cadrul Poliției Române, i-a fost conferit titlul de “International Femele Police Peacekeeper 2015”.

“Aceasta a fost apreciată pentru implicarea în activităţile de căutare şi salvare a sute de persoane, derulate în urma cutremurului din 2010, precum şi pentru modul în care a asigurat securitatea medicilor care acţionau în zonă pentru combaterea holerei. De asemenea, polițistul român este considerat de organizaţiile internaţionale un ofiţer de poliţie de excepţie, a cărui experienţă este valoroasă în sprijinirea procesului de pace şi stabilizare din Haiti”, se precizează în documentul citat.

Raluca Domuţa a absolvit Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” în anul 1999, este specialist în știinte penale, psihologie judiciară și apărarea drepturilor omului. În prezent, este șef poliție regiune în cadrul Haiti – MINUSTAH și oferă sprijin de specialitate în domeniul combaterii criminalității organizate și a actelor de violență sexuală.

“Experiențele trăite în misiune internaționale, într-un mediu de securitate extrem de volatil m-au făcut să înțeleg de ce bunica mea, care a trăit experiența primului război mondial, când eram copil, în fiecare seară, la sfârșitul rugăciunii spunea ”Doamne ajuta-ne să ne trezim în pace!”, a declarat Raluca Domuţa.

Sursa: www.dcnews.ro