PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident cu trei victime la ieșire din Huta Certeze spre Sighet

Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital, duminică, 20 septembrie, în urma unui accident rutier, care a avut loc la ieșire din localitatea Huta Certeze spre Sighet.

Serviciul de Ambulanță Satu Mare a fost solicitat să intervină de urgență în data de 20.09, ora 17:41, la Huta Certeze, la un accident rutier cu trei victime încarcerate. La fața locului au mai intervenit și echipajele SMURD, descarcerare și Poliția.

Cele trei persoane au fost descarcerate și preluate de către medici, care au constatat că unul dintre pacienți prezenta traumatism cranio cerebral, unul cu contuzie de umăr și un pacient cu traumatism toraco-lombar. Toți erau echilibrați hemodinamic și respirator însa cel din urmă care a necesitat și descarcerare a fost transportat pentru investigații suplimentare la U.P.U.  Spital Județean de Urgență Satu Mare cu un echipaj T.I.M.

Sursa: Serviciul de Ambulanță Satu Mare