PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Cozma acuză: finanţare ilegală la Olimpia şi management defectuos

Consilierul județean Adrian Cozma i-a transmis astăzi primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, în cadrul unei conferințe de presă, să facă public raportul Curții de Conturi a României cu privire la finanțarea ilegală a Clubului Olimpia. Potrivit acestuia, raportul relevă în mod clar că suma de peste 500.000 lei, acordată Clubului Olimpia, ar fi ilegală.

”Este inadmisibil, este o bătaie de joc ceea ce s-a făcut în ultimii 3 ani la Primăria Satu Mare. Raportul Curții de Conturi relevă în mod clar finanțare ilegală a Clubului Sportiv Olimpia, cu peste 532.000 lei.  Din păcate aceata este și cauza pentru care nu avem performanță la acest club. Raportul nu a fost făcut public, deși este o chestiune de interes pentru fiecare cetățean, este vorba de banii sătmărenilor. Pe această cale, lansez o solicitare primarului Satu Mare, prin care să facă public raportul Curții de Conturi a României, care a stabilit acest aspect. Vreau să fiu foarte bine înțeles, Partidul Național Liberal, eu ca tânăr, ca cetățean, susținem performanța, însă nu suntem de acord cu astfel de derapaje”, a declarat Adrian Cozma.

În altă ordine de idei, Adrian Cozma a afirmat că în urmă cu două luni a solicitat un audit financiar independent a Clubului Olimpia, însă nu a primit niciun răspuns.

”Nimeni nu a băgat în seamă aceea solicitare, deși, în baza unor informații pe care le-am avut am știut că acolo sunt probleme. Uitați că astăzi, se întâmplă ceea ce am spus, finanțare ilegală, cheltuieli inutile cu transportul, bani cu care se putea cumpăra un autocar pentru club și cheltuieli cu cazarea, bani din care puteam să întreținem un mic oraș din Africa”, a spus consilierul.

Adrian Cozma a mai ținut să precizeze că nu are nimic cu jucătorii și cu cei care își aduc aportul în a crește performanța la Clubului Olimpia, ci cu ”managementul defectuos”, care în opinia lui, ”și-a dovedit nepriceperea, în special a acelui domn care astăzi se numește manager de club”.

Un alt exemplu statuat și constatat de către o instituție, a fost dat în cadru conferinței de către Adrian Cozma, cu privire la mărirea ilegală a salariului unui administrator public, care susține el ”primarul a făcut-o din pix”.

”În acel raport se constată că în luna martie 2014, s-a majorat nejustificat, prin dispoziția primarului, Coica Costel Dorel, salariul administratorului public. De la nivelul salariului de bază, înregistrat în 31.12.2013, în sumă de 4.045 lei la 5.142 lei, în condițiile în care conform prevederilor legale, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se mențin la același nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2013. Ca să fim foarte bine înțeleși, primarul din pix, a spus, domnul administrator public, respectiv șef la Clubul Olimpia, ia să îți mărim salariul cu 1.100 de lei, din pix”, a afirmat Adrian Cozma.