Fanfara din Foieni a dat startul petrecerii care s-a desfășurat la Casa Șvabilor, adunând sute de sătmăreni care au gustat preparatele tradițional germane și nu în ultimul rând au băut bere bavareză. Odată ce primului butoi cu bere a fost deschis, halbele celor mai însetați s-au umplut imediat.
Preşedintele FDG Satu Mare, Ioan Leitner, împreună cu președintele filialei municipale Satu Mare, Iosif Holczli, le-au urat bun venit invitaților.
”Am ales acest loc pentru Micul Oktoberfest Sătmărean, deoarece vrem să deschidem ușile acestei Case a Șvabilor din Satu Mare, pentru toată lumea care iubește cultura germană și apreciază felul de a fi german”, a declarat Ioan Leitner.
Pentru că specialitatea locală a șvabilor sătmăreni este binecunoscutul ştrudli, oaspeții au gustat și din această delicatesă iar pentru ca atmosfera să fie după tradiția germană, o echipă de dansatori, îmbrăcați în staie şvăbești au făcut o demonstrație de dans, încântând publicul sătmărean.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Partidului Național Liberal, printre aceștia fiind cei doi copreședinți, Romeo Nicoară, Petre Mureșan și copreședintele filialei municipale a PNL Satu Mare, Romeo Pop. Aceștia au ciocnit câte o halbă de bere împreună cu conducerea FDG-ului.
Oktoberfest este o sărbătoare populară bavareză cu rădăcini în secolul 19. Pe 17 octombrie 1810, cu ocazia căsătoriei prințului bavarez Ludwig cu prințesa Therese, s-a organizat o mare petrecere pe un teren viran (astăzi Theresienwiese) din München. De atunci, în fiecare an sărbătoarea a luat amploare ajungând în zilele noastre la peste 6 milioane de participanți pe ediție. În paralel sărbătoarea se desfășoară și în mai multe orașe din Germania și chiar din întreaga lume.