„E foarte greu să motivezi jucătorii când nu sunt plătiți. De aia trebuia să îi apreciem. De 10 săptămâni nu au primit niciun leu. Au avantajul ca s-au pregătit cu seriozitate 10 săptămâni în ciudat condiţiilor grele, toată vara, fără bani. De aia am câștigat astăzi. Dacă nu insistau, dacă nu trăgeau de ei la pregătire, făceam maxim un egal azi. Este victoria seriozităţii și a atitudinii lor, ca jucători, indiferent că e junior sau senior”, a declarat Tiberiu Csik.
„Joia aceasta trebuia ca jucătorii să-şi primească salariile. Am fost anunțați că nu sunt bani în cont şi că nu se poate face plata. Eu ce mai puteam să le spun înainte de antrenament băieților? Ca noi toţi, au familii, unii au copii. Oricui îi e greu fără bani. Și, totuși, ne-am pregătit Băieții s-au antrenat foarte bine, iar pregătirea bună făcută în vară s-a văzut azi”, a mai spus Csik.
Csik a menţionat că nu este mulţumit de jocul făcut de jucătorii săi, dar că este foarte mulţumit de rezultatul obţinut de echipă în condiţiile actuale. „Atitudinea jucătorilor a făcut diferenţa”, a fost concluzia antrenorului sătmărean.
Este posibil ca Olimpia să joace cu juniorii în Cupa României
Antrenorul Tiberiu Csik a făcut o precizare legată de meciul din Cupa României, programat miercuri în deplasare împotriva colegei de serie, FCM Baia Mare. Tehnicianul Olimpiei a declarat că încă nu a vorbit cu oamenii din conducerea clubului despre pregătirea acestei partide şi, mai ales, dacă se va merge cu prima echipă sau cu echipa de juniori.
„Miercuri jucăm la Baia Mare meciul de cupă și joi ar trebui să pornim la Târgoviște, pentru meciul de campionat cu Chindia. Trebuie să vedem care ne sunt prioritățile. Ne axăm doar pe campionat sau vrem să mergem mai departe și în cupă. Rămâne să discutăm şi să stabilim”, a comentat Csik.
Olimpia a mai abordat Cupa României cu o echipă de juniori, în ediţia 2013, împotriva echipei Avântul Bârsana. Clubul a decis acest lucru în semn de protest faţă de decizia FRF din ediţia precedentă a competiţiei de a schimba locul desfăşurării întâlniri dintre Rapid şi echipa sătmăreană. Conform tabloului principal, partida trebuia să se desfăşoare la Satu Mare, pe stadionul Olimpia, dar Federaţia a hotărât ca ea se va desfăşura în Giuleşti.