În cauză s-a întocmit dosar penal.
Tot în data de 16 septembrie, a fost depistat în trafic de către polițiștii negreșteni, B. Vasile de 55 ani din Bixad nr.213/A, care conducea pe str.principală din localitatea Trip autoturismul marca Ford, în timp ce se afla sub influiența bauturilor alcoolice. Susnumitul a fost testat cu aparatul alcooltest acesta a indicat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la Spitalul Negrești Oaș unde i s-au recoltat doua probe biologice.
De asemenea, Z. MARIUS de 39 ani, domiciliat în Valea lui Mihai, Jud. Bihor, a fost depistat conducând, pe DN19 în localitatea Petrești, autoturismul marca VW, în timp ce avea o concentrație acoolică de 0,66 Mg/l.
Bărbatul a fost condus la Spitalul mun. Carei unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui venicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
Sursa: IPJ Satu Mare