PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bilanţ final GAL Zona Sătmarului: 57 de proiecte implementate

Conferinta de inchidere GAL Zona Satmarului (18)La Asociaţia de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului (GAL Zona Sătmarului)  din localitatea Micula a avut loc astăzi, 23 octombrie, Conferinţa de închidere a proiectului „Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”. Proiectul a fost finanţat de Uniunea Europeană prin FEADR, contractul de finanţare fiind semnat la data de 24 ianuarie 2012 şi a avut o valoarea de 2.500.000 euro. La Conferinţa de închidere au participat primarii localităţilor partenere în GAL, colaboratori, beneficiari, precum şi reprezentanţi ai Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) şi ai Compartimentului pentru Dezvoltarea Rurală Judeţeană Satu Mare (CDRJ).

Analiza celor trei ani de funcţionare, prezentarea situaţiilor statistice privind proiectele implementate prin GAL Zona Sătmarului a fost făcută de Toga Judita, managerul Grupului de Acţiune Locală.

Strategia de Dezvoltare Locală a GAL Zona Sătmarului s-a concretizat în 57 de proiecte cu o valoare totală nerambursabilă de 2.014.165 euro, sumă ce reprezintă 95% din suma alocată. Până în prezent, plăţile efectuate de AFIR către beneficiari este de aproximativ 1.000.000 euro. Diferenţa urmează a fi rambursată beneficiarilor până la 30 decembrie 2015, termen limită de a se încheia exerciţiul financiar al PNDR 2007-2013.

GAL Zona Sătmarului este un teritoriu periurban şi un mai mare succes au avut măsurile de pe axa 3, dezvoltându-se astfel noi afaceri, construindu-se agropensiuni, s-au modernizat sedii de primării, s-au reabilitat parcuri, s-au dotat serviciile de gospodărire şi situaţii de urgenţă cu utilaje necesare bunei funcţionări a localităţilor partenere.

Situaţia proiectelor depuse la GAL Zona Sătmarului se prezintă astfel:

– Micula – 7 proiecte – valoare totală 151.070 euro

– Dorolţ – 4 proiecte – valoare totală 216.719 euro

– Lazuri – 5 proiecte – valoare totală 302.691 euro

– Botiz – 3 proiecte – valoare totală 161.512 euro

– Vetiş – 6 proiecte – valoare totală 168.600 euro

– Viile Satu Mare – 4 proiecte – valoare totală 193.169 euro

– Păuleşti – 6 proiecte – valoare totală 177.060 euro

– Odoreu – 6 proiecte – valoare totală 278.538 euro

– Socond – 12 proiecte – valoare totală 233.710 euro

– Bicaz (MM) – 2 proiecte – valoare totală 90.800 euro

– Satu Mare – 1 proiect – valoare totală 7.000 euro

În topul comunelor, pe primul loc ca număr de proiecte depuse se află Socond, iar ca valoare totală se poziţionează pe primul loc comuna Lazuri.

Pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020, proiectul „Pregătirea elaborării strategiei de dezvoltare locală a Asociaţiei de Dezvoltare Microregională a Comunităţilor din Zona Sătmarului” a fost declarat eligibil, la GAL Zona Sătmarului aderând noi cinci localităţi, respectiv Ardud, Agriş, Halmeu, Turulung, Porumbeşti.

Exit mobile version