PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Două persoane, desfigurate în urma unor agresiuni

Două persoane desfigurate în urma unor agresiuni, respectiv un tânăr în vârstă de 18 ani și un bărbat de 53 de ani, au fost transportați duminică, 25 octombrie, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Serviciul de Ambulanță Satu Mare a fost solicitat duminică, în jurul orei 21:02, în localitatea Gelu, pentru o persoană de sex masculin, agresată și târâtă pe jos. Echipajul sosit la fața locului a găsit un bărbat în vârstă de 53 de ani, cu posibilă fractură de piramidă nazală. I s-a acordat primele îngrijiri medicale și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru investigații și consult de specialitate.

Tot duminică, un echipaj al Ambulanței a fost solicitat în jurul orei 21: 22, la o persoană agresată în vârstă de 18 ani. Medicii care au ajuns la fața locului au găsit victima cu traumatism cranio-facial în urma unor lovituri. Pacientului i s-a acordat primul ajutor medical și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.

Sursa: Serviciul de Ambulață Satu Mare