Din cercetările efectuate s-a stabilit că, Gheorghe N. ar fi condus autoturismul marca Fiat, înmatriculat în Italia, iar pe fondul imprudenţei a părăsit partea carosabilă şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de deplasare.
Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar la unitatea medicală, unde a fost condus în vederea recoltării probelor biologice, a refuzat şi recoltarea acestora.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de refuzul conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sursa: IPJ Satu Mare