Ca la toate evenimentele din cadrul acestui proiect, OFL Satu Mare s-a implicat activ și a reușit să atragă atenția sătmărenilor asupra problemei majore reprezentată de cancerul la sân.
1 Octombrie este declarată Ziua Internațională de luptă împotriva cancerului la sân. Prin acțiunea realizată, OFL Satu Mare a crescut gradul de conștientizarea a populației privind prevenția și lupta împotriva cancerului la sân. Zeci de femei au împărțit sătmărenilor broșe simbolice reprezentând fundița roz, ca semn al luptei împotriva cancerului la sân, s-au împărțit pliante cu metode de prevenție și depistare a bolii și baloane roz, iar seara sediul Partidului Național Liberal Satu Mare a fost iluminat în simbolica culoare roz.
Tot în cadrul acestei acțiuni s-au strâns și semnături pentru Legea prevenției în sănătate, proiect inițiat de OFL și menit de a legifera prevenția medicală prin diverse teste obligatorii pentru cetățeni. În această ordine de idei, joi, 8 octombrie de la ora 18:00, va avea loc la restaurantul Piramida din Satu Mare, o dezbatere publică privind proiectul Legea prevenției în sănătate, la care vor fi invitați medici specialiști, psihologi, reprezentanți ai ONG-urilor, mediul academic și la care sunt așteptați și sătmărenii pentru a susține o lege care poate aduce mai multă sănătate tuturor oamenilor.
Luna Octombrie fiind declarată luna de luptă împotriva cancerului la sân, se vor continua acțiunile de conștientizarea a populației privind Prevenția în sănătate și strângerea de semnături pentru proiectul de lege.
Sursa: OFL Satu Mare