PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

PNL nu-l vrea pe Silaghi. Nici Silaghi nu vrea în PNL

Mai multe zvonuri apărute în presa națională privind revenirea deputatului Ovidiu Silaghi în rândurile PNL au stârnit controverse atât de o parte cât și de alta. Atât PNL Satu Mare cât și Ovidiu Silaghi au exclus categoric o astfel de idee.

Comunicat PNL Satu Mare:

Un partid politic cu vocația guvernării, așa cum este PNL, are o responsabilitate atât față de cetățeni, față de corpul electoral, cât și față de membrii proprii sau de susținători. Tocmai de aceea, Partidul Național Liberal a încorporat în statutul său unele principii de integritate, principii pe care alte partide din România nu și le-au propus. Iar PNL, așa cum s-a văzut chiar în cazuri recente, este decis să le respecte pentru a schimba fața politicii în România.

În acest sens, respingem ferm și considerăm drept simple speculații de presă sau de can-can comentariile despre revenirea în organizația noastră a unor foști membrii PNL Satu Mare certați cu legea. PNL a pornit pe un drum unde astfel de persoane nu se mai regăsesc.

Alegerile prezidențiale de anul trecut, alegeri câștigate de candidatul PNL,  au adus un nou start sau o încercare de resetare a politicii românești pe principii noi. În această luptă, fiecare a ales tabăra și valorile. Cei care au fugit din PNL, dorind să lase prăpăd în urmă, lovind cu forță tocmai în PNL, alegând să lupte împotriva proiectului Klaus Iohannis și pentru premierul penal Victor Ponta, alegând să îi susțină guvernul până azi, stând alături de el, susținându-l, nu au ce să caute în PNL și nu vor face parte din acest partid.

Scopul Partidului Național Liberal, acum în 2015, este de a propune cele mai bune căi și metode de dezvoltare a țării, reforme structurale, o așezare pe baze sănătoase a administrației publice, reformarea sistemului de educație din România, o ”însănătoșire” a sistemului sanitar, întărirea finanțării europene pentru România. Putem face toate aceste lucruri doar într-un mediu politic sănătos, cu oameni politici profesioniști și integri, fără compromisuri morale, fără a sta alături de personaje care au arătat că au scopuri exclusiv personale și pentru care sunt în stare să încalce legea și să-și trădeze proiectul politic.

Rămânem alături de crezul lui I. I. C. Brătianu în politică:  “Nu este destul să ajuți la ridicarea materială, ci trebuie să ajuți și la ridicarea morală a celor pe care voim să se reazime Statul nostru de mâine“.

De asemenea și deputatul ALDE Ovidiu Silaghi respinge aceste informații.

Ca urmare a unor informații apărute pe un site de știri, potrivit cărora în cadrul PNL se discută despre o revenire a mea în rândul acestui partid, doresc să transmit opiniei publice că resping categoric orice astfel de zvonuri. Nu știu de unde a apărut o astfel de idee, despre care pot spune că este profund neadevărată. Rămân fidel valorilor și principiilor liberale, care sunt astăzi reprezentate în România doar de Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE). PNL nu mai este, din momentul fuziunii cu PDL, un partid frecventabil, având în vedere că liderii așa-ziși liberali s-au sucit peste noapte și au abandonat liberalismul în favoarea popularilor europeni. Îmi voi continua drumul politic alături de colegii mei din ALDE, singurul partid care are vocația să reprezinte electoratul liberal din România”, a precizat deputatul Ovidiu Silaghi.