În prezent, legislaţia în vigoare stabileşte că impozitul pe clădiri se calculează în funcţie de calitatea proprietarului care deţine imobilul, respectiv persoană fizică sau persoană juridică.
Concret, în 2015, impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, s-a calculat prin aplicarea unei cote de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii, indiferent de destinaţia acesteia, în timp ce pentru firme (persoane juridice) cota de impozitare a fost cuprinsă între 0,25% şi 1,50%, în funcţie de deciziile consiilor locale.
De la anul însă, atunci când prevederile noului Cod fiscal vor intra în vigoare, impozitul pentru proprietăţile imobiliare va fi stabilit în funcţie de destinaţia clădirii, şi anume:rezidenţială (pentru locuit) sau nerezidenţială (folosită în scop economic: sedii de firme sau persoane fizice autorizate –PFA–, spaţii comerciale, cabinete etc).
Mai precis, anul viitor, pentru clădirile folosite în scop de locuinţă, impozitul se va calcula prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08% – 0,2% asupra valorii impozabile a clădirii. Valoarea impozabilă a clădirii se va determina prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp din tabelul prevăzut de Codul fiscal.
Totodată, valoarea impozabilă se va ajusta în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea cu un coeficient de corecţie.
De cealaltă parte, pentru proprietăţile nerezidenţiale, adică cele folosite în activităţi economice, cota de impozitare va fi cuprinsă între 0,2% şi 1,3%, cu condiţia ca aceste clădiri să fie reevaluate/ construite/ achiziţionate în ultimii cinci ani.
Atenţie! În cazul în care construcţia nu a fost reevaluată în ultimii cinci ani sau a fost dobândită anterior unei perioade de cinci ani, procentul de impozitare va fi de 2% din valoarea statistică a construcţiei.
De altfel, anul 2016 va fi primul din ultimii 25 de ani în care impozitarea locuinţelor nu se va face în funcţie de statutul proprietarului, persoană fizică sau persoană juridică (firmă), ci în funcţie de scopul utilizării clădirii.
Impozite pe locuinţe mult mai mari din 2016. Care sunt cele mai scumpe oraşe?
Potrivit dispoziţiilor din noul Cod fiscal, autorităţile locale au avut obligaţia că până duminică să adopte, prin intermediul unor hotărâri, nivelurile impozitelor şi taxelor locale din 2016.
Iată, aşadar, care sunt localităţile cu cele mai mari impozite pentru clădirile rezidenţiale (cele folosite în scop de locuit):
Top 10 Localități cu cele mai mari impozite pentru clădirile rezidențiale |
||
Oraș |
Procent impozit,aplicabil la valoarea impozabilă a clădirii |
Creștere față de anul 2015 |
Turda |
0,30% |
275% |
Tecuci |
0,20% |
150% |
Arad |
0,12% |
50% |
Câmpina |
0,12% |
50% |
Bucuresti |
0,10% |
25% |
Cluj-Napoca |
0,10% |
25% |
Timișoara |
0,10% |
25% |
Iași |
0,10% |
25% |
Galați |
0,10% |
25% |
Ploiești |
0,10% |
25% |
Notă: Noul Cod fiscal stabileşte, pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, aplicarea unei cote de impozitare cuprinse între 0,08% şi 0,02%. Totuşi, în unele cazuri, aşa cum se întamplă cu Municipiul Turda, cota de impozitare ajunge la 0,3%, ca urmare a majorării cotelor adiţionale cu 50% faţă nivelurile stabilite de actul normativ, posibilitate acordată consiliilor locale prin intermediul art. 489.
În ce oraşe se vor plăti cele mai mari impozite pentru imobilele folosite în scop economic?
Oraşele ce vor aplica cele mai mari impozite pentru clădirile nerezidenţiale (folosite pentru desfăşurarea unei activităţi economice):
Top 10 Localități cu cele mai mari impozite pentru clădirile nerezidențiale |
||
Oraș |
Procent impozit, aplicabil la valoarea impozabilă a clădirii |
Creștere față de anul 2015 |
Râmnicu Vâlcea |
1,5% |
1869,86% |
Călărași |
1,5% |
1869,86% |
Turda |
1,5% |
1869,86% |
Câmpina |
1,5% |
1869,86% |
Constanța |
1,3% |
1620,55% |
Galați |
1,3% |
1620,55% |
Brăila |
1,3% |
1620,55% |
Arad |
1,3% |
1620,55% |
Târgu Mureș |
1,3% |
1620,55% |
Satu Mare |
1,3% |
1620,55% |
Notă: Deşi cota maximă de impozitare pentru clădirile nerezidenţiale prevăzută de Codul fiscal este de 1,3%, în patru dintre localităţile analizate (Râmnicu Vâlcea, Călăraşi, Turda şi Câmpina), consiliile locale sau primăriile s-au folosit de prevederile din Codul fiscal ce le permit să depăşească cu 50% limita maximă admisă de lege, stabilind astfel cele mai mari praguri de impozitare din România, valori de aproape 20 de ori mai mari decât cele din prezent.
Care sunt localităţile cu cele mai mici impozite pentru clădirile folosite în scop economic?
Top 10 Localități cu cele mai mici impozite pentru clădirile nerezidențiale |
||
Oraș |
Procent impozit, aplicabil la valoarea impozabilă a clădirii |
Creștere față de anul 2015 |
Bucureşti |
0,20% |
249,32% |
Iași |
0,20% |
249,32% |
Craiova |
0,20% |
249,32% |
Brașov |
0,20% |
249,32% |
Ploiești |
0,20% |
249,32% |
Brăila |
0,20% |
249,32% |
Pitești |
0,20% |
249,32% |
Baia Mare |
0,20% |
249,32% |
Buzău |
0,20% |
249,32% |
Piatra Neamț |
0,20% |
249,32% |
Important! Potrivit Codului fiscal, persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă au obligaţia să depună declaraţii până la data de 31 martie 2016 inclusiv.
Sursa: avocatnet.ro