PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un nou protest la Satu Mare. Organizatorii se dezic de Cristian Matos (FOTO&VIDEO)

Protest Satu Mare ziua 3 (22)Circa 200 de sătmăreni s-au întâlnit şi în această seară, pentru a treia oară în pasajul Coposu, pentru a protesta împotriva clasei politice şi a fi solidari cu victimele accidentului de la clubul Colectiv din capitală.

După incidentele cu Cristian Matos de joi seara, sătmărenii s-au adunat timid, dar până la urmă a avut loc o adevărată dezbatere despre ce au făcut politicienii în ultimii ani şi despre cât de liberă e presa din Satu Mare.

Unul dintre organizatori, cel care a cerut autorizaţie pentru mitingul din această seară, s-a arătat revoltat de ce s-a petrecut cu o seară înainte şi a spus că se dezice total de afirmaţiile lui Cristian Matos şi de tentativele de politizare a acţiunii.

Faţă de primele proteste, astăzi atât oamenii maturi cât şi copiii, elevi din oraş, au început să-şi spună problemele şi să dea sfaturi despre ce ar trebui să facă, încercând parcă să se coaguleze ca grup.

Pe pancartele acestora era scris: “R.I.P. Our Hero Adrian Rugină – Nu-s de-a lui Satana, sunt fiica lui mama”, “Am ieşit în stradă, nu să dăm jos Guvernul, ci am ieşit să schimbăm sistemul”, “Dacă nu acum, atunci când? Momentul 0, Satu Mare”, “DNA fii tare, Vrem deratizare, Şi în Satu Mare”, “Nu mai vrem cu noi căpuşe, duceţi hoţii în cătuşe”.

 

Exit mobile version