PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Crimă în Negreşti Oaş, în ziua de Crăciun. Ambulanţierii, agresaţi verbal

UPDATE – Poliţia Satu Mare a transmis în această seară un comunicat de presă în care arată că bărbatul a fost înjunghiat în stradă.

“Polițiștii sosiți de urgență la fața locului,  sub directa coordonare a Parchetului  de pe lângă  Tribunalul  Satu Mare, au efectuat cercetări și au stabilit că M. Petre de 45 ani, din Negrești Oaș, fiind în stare de ebrietate, ar fi  avut o altercație spontană cu vecinul său M. Gelu de 32 ani, în urma căreia i-ar fi aplicat acestuia o lovitură cu cuțitul în zona inimii. Victima a fost transportată  de urgență la Spitalul Negrești Oaș, cu diagnosticul “plagă tăiată înțepată suprascapulară stânga”, iar în jurul  orelor 21,15, a decedat”, arată IPJ.

La propunerea Parchetului  de pe lângă Tribunalul Satu Mare, în cursul zilei de azi, 26 decembrie, instanța de judecată a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 30 zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Ora 11:45 – Un bărbat din Negreşti Oaş şi-a omorât vecinul chiar în seara de Crăciun. Apelul a fost făcut la 112 vineri seara, la 20:25, prin care se solicita intervenţia unei ambulanţe în localitatea Negresti Oas pe strada Garii, unde a avut loc o altercatie intre doi vecini, soldata cu injunghierea unuia dintre ei.

Echipajul de ambulanţă din Negreti Oas, cu un asisten medical, ajunge la locul solicitarii in 3 minute.

“Se constata ca victima este un barbat de 30 ani, inconstient, care nu mai respira, ca urmare a unei plagi injunghiate la nivel toracic posterior stang. Victima prezinta o sangerare masiva si avea doar un puls slab. Datorita gravitatii cazului, apartinatorii au devenit agresivi verbal cu colegii nostri, acestia fiind nevoiti sa preia pacientul in ambulanta si sa realizeze manevrele salvatoare in timpul deplasarii spre CPU Negresti Oas, unde cazul este asteptat si de un medic chirurg. In spitalul Negrasti Oas se continua manevrele de resuscitare, dar fara raspuns, iar in final, pacientul este declarat decedat”, a precizat Ambulanţa Satu Mare, într-un comunicat.

Cazul a fost preluat de Politie.

Ca urmare a celor intamplate, conducerea Ambulantei exprima rugamintea adresata populatiei de a ajuta si de a sprijini echipajele ajunse la caz, nu de a-i ameninta si/sau injura.

“Mai mult, dorim sa informam populatia ca Ambulanta are personal profesionist, bine pregatit, cadre medicale cu experienta si daruiti meseriei pe care o fac. Acestora trebuie sa le fie permis sa-si faca meseria. Principalul rol al Ambulantei este acela de a acorda primul ajutor calificat de urgenta in astfel de cazuri si abia apoi sa transporte la spital pacientul cu functii vitale prezente. Astfel, realizarea manevrelor la locul in care se afla victima sunt definitorii pentru stabilizarea pacientului in vederea trasnportarii acestuia catre unitatea medicala potrivita in a trata respectivul pacient”, precizează Ambulanţa.