PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Parlamentarii UDMR au depus mai multe amendamente pentru investiţii din Satu Mare

Deputaţii Kereskenyi Gabor şi Erdei Istvan au prezentat astăzi într-o conferinţă de presă concluziile UDMR cu privire la legea bugetului de stat pe anul 2016, ei afirmând că au depus și o serie de amendamente cu privire la finanțarea unor investiții în județul Satu Mare, dar nu au adunat voturi suficiente ca să fie adoptate.

Kereskenyi a precizat că printre propunerile UDMR a fost includerea finanțării celui de-al treilea pod peste Someș, de pe str. Ștrandului, cu suma de 93 de milioane de lei, dar nu a trecut. Alte investiții pentru care au cerut finanţare au fost sala polivalentă, cu 8 milioane lei și autostrada Transilvania Borş-Cluj Napoca-Braşov, cu 620 milioane lei, dar nici acestea nu au trecut.

Un alt amendament pe care UDMR încearcă să-l introducă în fiecare an, fără succes, este construirea şoselei rapide Petea – Satu Mare – Baia Mare, pentru care au solicitat 500 de milioane de lei.

Aici este şi studiu de fezabilitate şi proiect tehnic. Au fost demarate procedurile de expropriere şi consider că totuşi ar fi o investiţie foarte importantă pentru judeţul nostru“, a mai afirmat parlamentarul.

În schimb, singurul amendament care a trecut a fost cel privind alocarea sumei de 20 de milioane de lei pentru centura de ocolire a municipiului Satu Mare. Kereskenyi a recunoscut că aici este meritul şi celorlalţi deputaţi de Satu Mare, Andreea Paul şi Octavian Petric, fiind de fapt o muncă în echipă.

“Nu este o sumă mare, este de 10 ori mai mult decât alocarea pentru acest an. Eu sper că cel puţin această sumă de 20 de milioane va fi cheltuită”, a spus Kereskenyi.