PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Proiect de 15 milioane euro pentru stadionul Olimpia. Vezi macheta

conferinta Primarie (3)Primăria Satu Mare a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, proiectul de modernizare a stadionului Olimpia, costurile fiind estimate la 15 milioane euro. City managerul Dan Băbuţ a declarat că proiectul va fi predat Companiei Naţionale de Investiţii care va asigura finanţarea şi se va ocupa de implementarea lui.

Stadionul va avea 13.875 de locuri, din care 475 VIP, un hotel de 39 de locuri, săli de sport, spații comerciale, însă nu va avea pistă de atletism. Stadionul va avea copertină şi toate condiţiile pentru desfăşurarea unui meci de liga I. De asemenea, vor putea fi organizate aici concerte şi alte manifestări de amploare.

Valoarea estimată a noului proiect este de 15 milioane de euro. Băbuț a precizat că după predarea proiectului la Compania Națională de Investiții în termen de 4-6 luni se poate organiza licitația pentru proiectare și execuție, iar în termen de 24 de luni trebuie finalizate lucrările.

Pe parcursul lucrărilor, antrenamentele și meciurile Olimpiei se vor desfășura în alt loc.

Exit mobile version