În ultima ședință a Consiliului Local a municipiului Satu Mare, consilierii județeni au decis pentru anul 2016 o cotă maximă de 1,3% pentru calcularea impozitului pe clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, în ciuda faptului că intervalul permis de Codul fiscal este de 0,2% până la 1,3%.
Considerăm faptul că acest lucru este neperformant pentru mediul de afaceri sătmărean. Prin această solicitare venim în sprijinul tuturor, și mai ales acelora care au profesii liberale. Indiferent despre cine este vorba, trebuie să ne gândim la atragerea de noi investiții, la atractivitatea județului Satu Mare și la încurajarea antreprenoriatului.
Solicităm conducerii Primăriei și consilierilor locali să revizuiască cotele pentru calculul taxelor și impozitelor ținând cont de realităţile economice şi sociale, nu stabilindu-le la cotele de impozitare maxime prevăzute de Codul Fiscal, în mod nejustificat. Recomandăm realizarea unui studiu de impact asupra veniturilor nete ale contribuabililor. Această hotărâre a consilierilor locali poate periclita mediul de afaceri sătmărean și să înființarea de noi firme în municipiul Satu Mare.
Sursa: ALDE Satu Mare