PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Două case și un autoturism arse în cursul zilei de ieri

În cursul zilei de ieri, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre izbucnirea a două incendii de locuinţe şi unul de maşină, în localităţile Lazuri, Vetiş şi Satu Mare.

În jurul orei 02:16, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au acţionat în localitatea Lazuri pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu la o casă de locuit, produs cel mai probabil din cauza unui coş de şemineu neprotejat termic faţă de materialele combustibile, aflate lângă acesta.

A fost afectată de incendiu o cameră, unde au ars tavanul din lemn şi au fost deteriorate elementele de mobilier şi pereţii încăperii.

În jurul orei 17.40, un nou apel de urgenţă anunţa despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism situat pe raza localităţii Satu Mare.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, cu  două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

Incendiul, provocat cel mai probabil de un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect, a afectat autoturismul în zona bordului, unde a ars parţial izolaţia de pe instalaţia electrică.

Forţele de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia.

În jurul orei 22:35, a fost anunţat prin apelul unic de urgenţă 112, un incendiu produs la o casă de locuit din Vetiş, unde, la momentul sosirii echipajelor din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare, ardea funinginea din coşul de fum al casei, existând pericolul extinderii acestuia la întreaga locuinţă.                                                                                                                               

Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de aprinderea funinginii din interiorul coşului de fum, care era neprotejat termic faţă de materialele combustibile din jurul său.

Ca urmare a producerii evenimentului, s-a degradat tavanul din lemn a acoperişului şi parţial coşul de fum.

Din fericire, în niciuna dintre situaţii nu au existat persoane rănite.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite, reamintim cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor, mijloace de încălzire având ca sursă combustibilă lemnul să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:

–     verificarea stării de funcţionare a aparatelor şi mijloacelor de încălzire pe lemn;

–    verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului de depunerile de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

–    îndepărtarea materialelor combustibile sau neamplasate corespunzător, faţă de sursa de încălzire.

Exit mobile version