PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

ISU Someș: Accident, incendiu și un animal blocat, în weekend

descărcare (3)În zilele de sâmbătă şi duminică ( 9-10 ianuarie), echipajele de intervenţie ale I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare au intervenit prompt în cel puţin trei situaţii de urgenţă, acestea fiind anunţate prin apelul unic 112.

Pompierii sătmăreni au intervenit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 9 ianuarie, în localitatea Ardud, unde, în grajdul unei gospodării, un mânz de doar şapte luni a sărit în iesle, s-a blocat şi nu mai putea să iasă singur. Salvatorii au reuşit să-l scoată cu ajutorul accesoriilor din dotare (scripeţi, chingi şi corzi de salvare).

Totodată, în jurul orei 18:20, patru echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare: două de descarcerare şi stingere şi două de SMURD, au intervenit pe drumul dintre localităţile Gelu şi Doba, unde o maşina cu patru persoane la bord a ieşit de pe carosabil, sărind într-un şanţ.

Două persoane au ieşit imediat din maşină şi au apelat serviciul de urgenţă 112, însă celelalte două nu puteau să iasă singure, fiind necesară intervenţia pompierilor. Aceştia, ajunşi la faţa locului, au extras victimele încarcerate şi le-au predat personalului SMURD care după acordarea primului ajutor medical, i-au transportat de urgenţă pe cei patru la Unitatea Primiri Urgenţe din Satu Mare.

În cursul zilei de duminică, 10 ianuarie, în jurul orei 02,10, pompierii din cadrul Staţiei de Pompieri Negreşti Oaş au acţionat pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Negreşti Oaş. Focul a fost, cel mai probabil, provocat de un scurt circuit electric la un conductor electric defect ori neizolat corespunzător, aprinzându-se în felul acesta fânul şi apoi materialul lemnos din anexa gospodărească.

A ars o mare parte din acoperiş şi aproximativ 150 kg de făn.

Sursa: ISU Satu Mare

Exit mobile version