PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Noi reguli la autorizarea firmelor din Satu Mare

Consilierii locali ai municipiului Satu Mare au votat în şedinţa de astăzi noul regulament pentru autorizarea agenţilor economici.

Primarul Dorel Coica a declarat că noul regulament este pentru siguranţa populaţiei, şi anume prevede că înainte de a cere autorizaţia de funcţionare de la Primărie, firmele să aibă autorizaţiile din partea celorlalte instituţii, inclusiv de la pompieri.

Pe lângă documentele de înfiinţare, cele ale administratorului, dosarul de la Primărie va trebui să conţină copii ale autorizaţiilor, avizelor sau altor documente de autorizare, respectiv a negaţiei eliberate de Autoritatea de Sănătate Publică Satu Mare, Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor Satu Mare, Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare, Agenţia Pentru Protecţia Mediului Satu Mare şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare.

De asemenea, se mai prevăd amenzi cuprinse între 500 şi 2.500 de lei.

Noul regulament poate fi consultat aici.