”Saul Fia/ Son of Saul”, propunerea Ungariei pentru o nominalizare la categoria cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza la premiile Oscar 2016, reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului maghiar László Nemes şi a fost distins cu marele premiu al juriului la gala de anul trecut a Festivalului de la Cannes.
În luna decembrie, „Son of Saul” a fost inclus pe lista scurtă a celor nouă pelicule eligibile pentru nominalizarea la premiul Oscar pe 2016 la categoria „cel mai bun film străin”. Gala premiilor Oscar va avea loc pe 28 februarie, la Los Angeles.
Filmul „Son of Saul” este o coproducţie Ungaria-Franţa şi a fost extrem de apreciat de critica de specialitate, fiind în topul preferinţelor acesteia. Subiectul filmului este centrat pe două zile din viaţa lui Saul Auslander (Géza Röhrig), un prizonier evreu din Ungaria forţat să lucreze pentru nazişti în camerele de gazare de la Auschwitz.
Levente Molnar, angajat al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, are un rol cheie în acest film: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.
”Nu pot percepe şi înţelege nici până în ziua de azi cele petrecute la Auschwitz. Nu pot să concep cum am fost noi, oamenii, capabili de asemenea fapte”, spunea Levente Molnar, după includerea filmului în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes.
Actorul s-a născut în data de 10 martie 1976 în Baia Mare, și-a urmat studiile liceale la Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare. Între anii 1998 și 2002 a studiat la Catedra de Teatru a Universității „Babeș-Bolyai”, iar apoi a lucrat ca actor la Teatrul „Figura Studio” din Gheorgheni și Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Din 2003 este asistent la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Catedra de Teatru.