PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Ştef: Locuitorii nu sunt de acord cu desfiinţarea judeţelor

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef,  a criticat astăzi, într-o conferinţă de presă, activitatea guvernului Cioloş, în special anuţul făcut despre reorganizarea administrativă a ţării care va duce la desfiinţarea judeţelor.

Ştef şi-a început pledoaria spunând că primarii din judeţ sunt speriaţi după o întâlnire avută cu premierul Cioloş, în care li s-a transmis că nu vor mai primi bani şi că ar trebui comasate unele comune.

Primarii sunt destul de speriaţi. Le-a explicat premierul că ar trebui comasate nişte comune, că ele nu pot să-şi susţină activitatea din încasările care le fac. În mod curios premierul nu vorbeşte să desfiinţăm prefecturile. Eu nu înţeleg de ce nu desfiinţăm prefecturile ca să facem economii de bani atunci? Adică iarăşi vorbim de descentralizare, dar inversă, iarăşi recentralizăm. Eu înţeleg că birocraţia de la Bruxelles poate asta îi solicită şi dl. prim ministru aşa e obişnuit şi nu-l interesează ce se întâmplă cu autorităţile locale. Eu chiar cred că interfaţa unei comunităţi este primarul, el cunoaște foarte bine greutăţile cu care se confruntă acea comunitate şi prea puţin ştie prefectul, un ministru, sau premierul dacă vrea să ne gândim la regionalizare, un guvernator. Când va ajunge un guvernator la Babţa, sau în Săuca sau în alt sat de aici de la noi din judeţul Satu Mare şi să-i cunoască problemele? Sau cel puţin o dată să treacă pe uliţele acelui sat“, a afimat Ştef.

Preşedintele CJ a făcut o serie de asemănări între guvernul PDL şi cel al premierului Cioloş.

Eu cred că în momentul de faţă ne confruntăm cu aceeaşi dorinţă a PDL-ului care am mai întâlnit-o şi în vechea guvernare Boc, comasări de comune dar desfiinţări de spitale. Nu a fost vorba de a găsi soluţii, de a sprijini comunităţile, ba s-au făcut numai pe criterii politice pentru că numai primarii PDL au primit atunci bani şi susţinere, dar tăieri de salarii şi de pensii au fost. Am împrumutat ţara, dar nu se regăseau acei bani în investiţii. Vreau să spun că primarii sunt extrem de îngrijoraţi pentru ce se întâmplă, vorbea premierul de regionalizare. Sunt perfect de acord, dar să stăm de vorbă pe această temă şi să vedem dacă soluţia nu ar fi descentralizarea, şi să dăm niște competenţe în regiune şi să desfiinţăm din aparatul birocratic de la nivel naţional. Sunt  foarte multe agenţii, regii, care funcţionează la nivel naţional, şi poate am putea să dăm competenţe către regiuni, către judeţe, dar nicicum să desfiinţăm judeţele. Putem să facem oricând un sondaj pe această temă. Am mai avut discuţia asta, locuitorii nu sunt de acord cu desfiinţarea judeţelor, pentru că cu cât ai mai departe reprezentantul tău din administraţia locală, reprezentantul tău care se ocupă de tine, ei se gândesc că toate acele autorizaţii, avize trebuie să le obţii de la Cluj. Nu sunt de acord oamenii cu desfiinţarea județelor. Acest lucru l-am mai testat odată. Acum vine iarăşi premierul cu o asemenea propunere. Ştim bine că PDL-ul a a fost preocupat şi cu împărţirea episcopiei la Satu Mare“, a mai spus Ştef.

Liderul ALDE este de părere că în acest momente Guvernul ar trebui să se concentreze pe lansarea ghidurilor pentru programele cu finanțare europeană, existând riscul ca în acest an România să nu atragă niciun euro de la Uniunea Europeană.