PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dorel Coica: Oamenii de proastă calitate şi proastă speţă nu au ce căuta în PSD (VIDEO)

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, preşedinte executiv al filialei judeţene, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că oamenii de proastă calitate şi proastă speţă nu au ce căuta în PSD, transmiţându-le că e bine să plece.

Referindu-se la situaţia de la Negreşti Oaş, unde un fost vicepreşdinte al PSD a fost anunţat candidatul Mişcării Populare la Primărie, Coica a spus că îi sfătuieşte pe toţi membrii de partid care gândesc astfel să plece.

“Nu toţi PSD-iştii sunt PSD-işti adevăraţi, au fost unii vopsiţi care au venit, probabil aşa s-a întâmplat pe vechea conducere. Noi avem alt principiu acuma, politica se face de plăcere, nu vii în politică sau nu vii în Satu Mare ca să parvi, să ajungi în funcţii, să câştigi funcţii. (…) Îi sfătuiesc pe toţi care sunt PSD-işti şi care vor să procedeze ca la Negreşti că e bine să plece acum, să aibă  timp să se poată înregimenta la alte partide ca să poată să candideze. Oameni de proastă calitate şi de proastă speţă nu au ce căuta pe listele PSD-ului în nicio localitate din judeţ şi municipiul Satu Mare. Clar”, a declarat edilul.