În data de 17 februarie, în jurul orei 11:00, Poliţia Oraşului Negrești Oaș a fost sesizată de către un medic din localitate despre faptul că în ziua precedentă, în timpul programului de consultaţii, i-a fost furat portmoneul din geanta care i se afla intr-o cameră alăturată.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigaţii criminale din Negreşti Oaş, în colaborare cu poliţiştii din Ardud, au reuşit identificarea şi prinderea principalului bănuit. Astfel, poliţiştii din Ardud l-au prins pe raza oraşului pe Imre G., din comuna Beltiug, care profitând de uşa închisă dar neasigurată a unei încăperi din cabinetul medical, a sustras un potmoneu în care pe lângă acte personale se mai afla şi o sumă mare de bani.
O parte din prejudiciu a fost recuperat, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu autorul în stare de reţinere, urmând ca faţă de acesta să fie propuse măsuri preventive.