PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Scandal la Olimpia. Suporterii cer demisia sau demiterea președintelui Băbuț

 

Galeriile Olimpiei Satu Mare, Sezione Ostile și Commando Oli, reunite în Peluza Sud, solicită demiterea sau demisia președintelui Clubului, Dan Băbuț. Reprezentanții galeriilor l-au acuzat azi, în cadrul unei conferințe de presă, de management defectuos și de aroganță pe actualul președinte al Olimpiei.

                Liderul celor două galerii, Ciprian Bretan, a arătat că în momentul de față managementul clubului lasă mult de dorit, dând ca exemplu faptul că numărul spectatorilor la meciurile de acasă ale Olimpiei au scăzut de la 8.000, la meciul de baraj pentru liga a treia cu Someșul Oar, la cel mult 200 în prezent, iar datoriile clubului au ajuns la circa un milion de lei. Liderul galeriei a mai spus că a solicitat date despre evidența contabilă, însă a fost refuzat de conducerea clubului, astfel că cere și un audit extern. Suporterii Olimpiei au mai spus că, în cazul în care va fi dat publicității un document din care să reiasă buna gestionare a clubului, atunci ei îi vor recunoaște meritele actualului președinte Dan Băbuț. Dar sunt convinși că nu va fi cazul.

                Tot cu această ocazie, reprezentanții galeriilor Olimpiei au mai afirmat că nu s-a făcut nimic pentru a-i atrage pe copii la stadion, acesta arătând într-o stare deplorabilă. De asemenea, suporterii au mai afirmat că în 2010, când a fost demarat acest proiect, s-a spus că la Olimpia Satu Mare vor fi folosiți doar jucători sătmăreni, iar acum sunt plătiți cu mulți bani jucători aduși din altă parte și care nici măcar nu dau randament.

                Reprezentanții galeriilor Olimpiei Satu Mare au afirmat că, sub formă de protest, nu vor mai susține Olimpia la meciurile de acasă și se vor rezuma doar la a transmite mesaje. Ei au spus că vor continua această formă de protest până ce actualul președinte al Clubului Olimpia Satu Mare își va da demisia sau va fi demis. ”Vrem schimbare, transparență, reducerea cheltuielilor la club și atragerea de sponsori pentru că acum Olimpia nu are decât un singur sponsor. Performanța sportivă nu este atât de importantă acum”, a mai precizat Ciprian Bretan.

                Mai mult decât atât, suporterii echipei fanion a fotbalului sătmărean își doresc să se revină la vechea denumire de Olimpia 1921 Satu Mare, considerând că actuala denumire, Olimpia 2010 Satu Mare nu mai este de actualitate. 

Exit mobile version