La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei de Pompieri Negreşti Oaş, care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, acţionând în colaborare cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Oraşu Nou.
În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau violent la acoperişul casei, existând pericolul extinderii acestora la întreaga locuinţă. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de proprietar prin folosirea intenţionată a sursei de aprindere cu scopul de a genera un incendiu.
Ca urmare a producerii evenimentului, au ars şi au fost distruse construcţia din lemn a acoperişului, elemente de mobilier, aproximativ doi metri cubi de scândură şi alte materiale textile.