În deschiderea evenimentului, prefectul Eugeniu Avram și-a exprimat convingerea că acest proiect va fi implementat și în județul Satu Mare. În continuare, corodonatorul proiectului, Nadia Gavrilă, a prezentat pe scurt proiectul. ”Legea și normele de aplicare stabilesc cadrul legal favorabil educației preșcolare pentru toți copiii din România, dar succesul programului va fi decis de implicarea tuturor actorilor locali. Știm din etapa de pilotare că înscrierea cât mai multor copii la grădiniță și condiționarea strictă a acordării stimulentului educațional de prezență sunt esențiale. Ceea ce va conta însă va fi capacitatea echipelor locale de a colabora și de a găsi soluții la problemele punctuale precum și susținerea instituțiilor județene și naționale” subliniază Nadia Gavrilă.
Legea nr. 248/2015 sau ,,Legea Fiecare Copil la Grădiniță” – votată în Parlamentul României și promulgată de Președinte în noiembrie 2015 – încurajează prezența la grădiniță a copiilor între 3 și 6 ani prin acordarea unui tichet social pentru grădiniță de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x Venitul Minim Garantat pentru o persoană singură) și este condiționat de prezența zilnică a celor mici la grădiniță.
Program național reglementat preia mecanismul central al programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță gândit în special pentru zonele rurale extrem de sărace și implementat, începând cu 2010, de către Asociația OvidiuRo (OvR) în parteneriat cu Ministerul Educației.
OvidiuRo pune la dispoziția autorităților județene și locale interesate expertiza consolidată de organizație în cei peste 5 ani de implementare a programului pilot și cei peste 15 ani de luptă împotriva sărăciei și abandonului școlar cu ajutorul educației. OvR ia în calcul inclusiv acoperirea din surse private, în acest an, a costurilor tichetelor sociale pentru cei peste 3.000 de copii fără acte de identitate ce nu intră sub incidența Legii nr. 248 /2015, până la găsirea unor soluții mai sustenabile.