Anunțurile de angajare au fost postate pe site-ul propriu, căutându-se: economist, referent economic, casier, personal curățenie, referent în gestiune economică, lucrător comercial, tehnician service și închirieri scule, referent livrări la domiciliu, consultant vânzări, stivuitorist, dispecer monitorizare, coordonator magazin, consultant vânzări – raion instalații termice, coordonator transport marfă, recepționer marfă, agent securitate incintă, consultant vânzări la raionul materiale de construcții, consultant vânzări proiecte, șef raion. CV-urile încă se mai pot depune.
Profilul candidaților trebuie să fie unul cu excelente abilități de comunicare, interrelaționare și lucru în echipă, harnic, perseverent, onest cu simț al responsabilității. Se oferă un pachet salarial motivant (salariu fix, bonuri de masă, bonus de performanță), traininguri de vânzări și produse, posibilitatea dezvoltării în carieră.
Interviurile au început astăzi de la ora 10:00, specialiștii de la Dedeman urmând a face peste 100 de angajări în Satu Mare.