PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Oameni atacați de insecte în Sătmar. Câți au ajuns la Urgențe din cauza lor

upu satu mareDin numărul total de 477 de pacienți câți au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitaluylui Județean Satu Mare în acest sfârșit de săptămână (cu circa 10% mai mulți decât media week-end-urilor), cinci s-au prezentat cu alergii după ce au fost înțepați de insecte. Este cu atât mai interesant cu cât nu se poate spune că în această perioadă mișună insectele, vremea fiind prea rece.

Potrivit celor afirmate azi, în cadrul unei conferințe de presă, de purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, Constantin Demian, toți cei cinci sunt din mediul rural, și doar unul a fost înțepat de albine. La restul nu se cunoaște de la ce insectă provin înțepăturile. Unul dintre ei a fost copil în vârstă de șapte ani.

Din fericire, cazurile nu au fost grave, și după tratamentul medical administrat de medicii de la Urgențe, toți cei cinci pacienți au fost lăsați acasă.

Tot în acest week-end, la spital a ajuns și un copil de 2 ani și 10 luni care a înghițit, accidental, oxidant de la vopseaua de păr. Micuțul a fost internat pentru o zi la Pediatrie, după care a fost lăsat acasă, fiind în afara oricărui pericol.

În aceeași perioadă, la UPU au mai ajuns cinci bărbați culeși de pe stradă aflați într-o avansată stare de ebrietate, cinci victime ale unor bătăi și un pacient victimă a unui accident de circulație. 

Exit mobile version