În cuvântul său, Adrian Ştef a arătat că a sprijinit GAL-urile încă de la începutul implementării vechii strategii, în urmă cu patru ani, când au fost alocaţi bani pentru funcţionarea asociaţiilor, asigurarea lichidităţilor, astfel încât să poată fi depuse proiectele.
“Am făcut un pas important în dorinţa noastră de a sprijini absorbţia fondurilor europene şi pe mici fermieri. A fost un proiect pe care l-am urmărit în permanenţă. Mi-am dorit din prima clipă, de la începutul mandatului, ca să găsim modalităţi de a veni în sprijinul micilor fermieri, de a-i ajuta să scrie proiecte pe fonduri europene pentru a putea accesa aceşti bani şi totodată să-i sprijinim să poată să valorifice produsele pe care le realizează prin fermele lor, prin micile întreprinderi gospodăreşti care funcţionează în judeţ“, a declarat Ştef.
Prin noua decizie votată în ședința de luni, Consiliul Județean se obligă la plata unei sume anuale de 150.000 de lei către fiecare GAL.
“Am decis că devenim membri asociaţi în GAL-uri, principalul nostru obiectiv este să sprijinim funcţionarea GAL-urilor, cu o cotizaţie de 150.000 de lei, ceea ce înseamnă că în fiecare an noi vom plăti această cotizaţie. Adică eu cred că împătrim, încincim, înzecim sprijinul nostru în următoarea perioadă, pentru că în fiecare an vom da aceşti bani. Care este obiectivul nostru principal? Sprijinim procesul de absorbţie a fondurilor europene. Noi vrem să ne urmărim un obiectiv şi anume înfiinţare de centre de colectare, depozitare, prelucrare, valorificare a produselor agricole. Este un lucru esenţial, şi un sprijin mare pentru mici fermieri. Este o condiţie să existe în aceste ghiduri care vor fi creionate, care sunt în lucru în momentul de faţă, această axă unde putem aplica pentru aceste centre“, a mai spus Ștef.
Preşedintele a subliniat că prin înfiinţarea unor unităţi de depozitare, procesare, valorificare, fermierii vor putea mai bine să negocieze cu marile lanţuri de magazine şi să-şi vândă mai bine marfa.
“Conducerile GAL-urilor au o evaluare, au făcut o muncă de teren, au o situaţie clară, ce produse sunt în fiecare zonă şi cam care este nevoia, cât de mare, care este capacitatea acestui centru, de care ar fi nevoie în fiecare zonă. Astfel venim cu un sprijin clar pentru mici fermieri, pentru economia judeţului Satu Mare şi de fapt cu acest lucru reuşim să corelăm pe urmă o negociere.Aceste centre vor putea negocia împreună cu lanţuri mari din ţară punând ca ofertă o cantitate mai mare de produse, indiferent care ar fi ele“,a subliniat Ştef.
De asemenea, el a adăugat că nu trebuie neglijată nici partea socială, putând să se scrie proiecte pe centre sociale.
Managerul GAL Sud Vest, Toga Istvan, a declarat că între GAL-uri cu Consiliul Judeţean este deja o relaţie bine sudată de pe perioada implementării vechii strategii.
“În perioada de programare, 2007-2013, prin intermediul celor patru GAL-uri care funcţionează în judeţul Satu Mare am atras fonduri nerambursabile de aproape 10 milioane euro, în perioada următoare, 2014-2020, după calculele noastre o să avem la dispoziţie peste 15 milioane de euro. Forma asociativă în judeţul Satu Mare nu este rezolvată, avem carenţe şi în serviciile sociale, şi ne-am înţeles ca în perioada următoare să facem nişte proiecte pilot care o să funcţioneze şi pe multiplicare. În următoarea perioadă o să avem mai multe asemenea unităţi“, a declarat Toga Istvan.