PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tânără bătută de mai mulți bărbați la Vetiș. Unul i-a furat și banii

În cursul zilei de ieri, polițiștii sătmăreni au fost solicitați prin apel la SNAU 112, să intervină în două situații în care s-au produs agresiuni soldate cu intervenții medicale.

Prima intervenție a avut loc ieri, ora 20,42, când Norbert M. din Vetiș, a  sesizat că sora sa a fost bătută în fața unui restaurant din Vetiș. La fața locului, polițiștii Secției Rurale Satu Mare au stabilit că Ildiko M., de 20 de ani, din Vetiș, a fost agresată de mai mulți tineri, unul dintre ei, care i-a și furat suma de 150 lei, a fost identificat ca fiind Rafael B., tot din Vetiș.

Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale, iar polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor celor implicați și a gradului lor de participare, precum și pentru stabilirea împrejurărilor  în care s-au comis infracţiunile de lovire sau alte violenţe  și furt.

Tot în cursul zilei de ieri, la ora 21,12, Robert  G. din  Odoreu,  a solicitat telefonic intervenția poliției, pentru aplanarea unui scandal la un bar de pe strada Barițiu din Satu Mare. La fața locului a intervenit patrula de siguranță publică, formată dintr-un polițist și un jandarm, care au stabilit că Vasile D., de 37 de ani, din  Odoreu,  a fost lovit cu pumnul in zona feței de către Csaba M., de 44 de ani, din Culciu Mare.

Victima  a fost transportată la UPU Satu Mare pentru investigații și îngrijiri medicale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violenţe.