PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Trei zone comerciale mari în Satu Mare. Care sunt acestea

În perioada următoare, în circa un an, un an și jumătate, municipiul Satu Mare va dispune de trei mari zone comerciale. În acest an vor fi deschise un al doilea magazin Kaufland, un al doilea magazin Lidl și magazinul Dedeman.

 

Unul dintre aceste centre va fi amenajat în zona fostei Fabrici de Scaune de pe bulevardul Henry Coandă. Aici, reprezentanții Kaufland România vor începe lucrările la construirea celui de-al doilea magazin în Satu Mare în cel mai scurt timp posibil. Aceștia s-au întâlnit ieri, la sediul Primăriei Satu Mare, cu primarul Dorel Coica și au anunțat oficial  intenția de a deschide cel de-al doilea magazin în municipiului Satu Mare.

 

În cadrul discuțiilor s-au menționat coordonatele posibile ale noului magazin Kaufland, pentru care lucrările de construire vor demara anul acesta. Finalizarea noului magazin este prevăzută cel mai târziu pentru începutul anului viitor. În acest interval se va lucra și la modernizarea actualului magazin, astfel încât clienții să beneficieze de același confort pe perioada cumpărăturilor, indiferent de magazinul ales. ”Va fi primul magazin Kaufland verde din țară”, a punctat primarul Dorel Coica.

Tot în aceeași locație se va deschide și un complex comercial de modă unde vor deschide magazin cele mai importante branduri din lume.

A doua mare zonă comercială va fi pe Drumul Careiului, între actualul magazin Kaufland și Podul Golescu. Potrivit primarului Dorel Coica, pe lângă actualul Kaufland, care va fi modernizat, în zonă va fi construit un Mega-Mall, iar lângă biserica ortodoxă de la capul podului, Lidl va deschide un al doilea magazin la Satu Mare.

A treia mare zonă comercială va în jurul magazinului Auchan. Pe lângă acest hypermarket, și pe lângă Pratiker, Dedeman a început încă de anul trecut lucrările la primul magazin din Satu Mare, care va fi deschis, cel mai probabil, la începutul lunii iunie. Edilul șef a mai precizat că și-au exprimat dorința de a veni la Satu Mare și alte mari lanțuri de magazine din țară, cu care se poartă tratative în prezent, și care vor fi făcute publice în momentul în care se va ști ceva concret.