PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

UDMR către Coica: Ne prezintă şi o machetă despre o linie de metrou?

UDMR Satu Mare a reacționat, prin intermediul unui comunicat de presă, la afirmațiile făcute astăzi de primarul Dorel Coica, potrivit cărora în Satu Mare urmează să se construiască 1000 de locuințe și un bazin de înot.

UDMR a comentat foarte scurt noul val de promisiuni venit din partea primarului Coica: “Stimaţi sătmăreni, mai credeţi în promisiunile primarului Coica? După 3 ani şi 9 luni de mandat se văd foarte puţine realizări în oraş, iar cu apropierea campaniei electorale primarul scoate declaraţii şi proiecte măreţe pe bandă rulantă: astăzi a promis1.000 de locuinţe noi şi un bazin de înot. Consilierii noştri vor sprijini în unanimitate astfel de proiecte, dar trebuie să recunoască edilul-şef: degeaba are un proiect spectaculos, dacă nu are nici un leu finanţare! Nici proiecte depuse la finanţare nu are, în perioada următoare le va inaugura pe cele moştenite din 2008-2012. Totuşi, noi aşteptăm cu interes noile promisiuni. Oare putem aştepta să ne prezinte şi o machetă despre o linie de metrou?”