PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Arbitru bătut de doi jucători de la Certeze chiar pe teren. Acesta a ajuns la spital

Un nou caz de violență pe terenurile de fotbal din județ s-a petrecut astăzi la Agriș, după cel consemnat săptămâna trecută la Vama, dar meciul respectiv nu a fost organizat de Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Satu Mare. Centralul meciului dintre Agriș și Certeze a fost lovit de doi dintre jucătorii oaspeți, iar în urma rănilor suferite după loviturile încasate, arbitrul Gheorghe Petreuș a fost transportat la Urgențe, unde se află în în acest moment, pentru îngrijiri medicale.

Potrivit unor martori oculari, cu circa 3 minute înainte de finalul meciului de astăzi dintre Agriș și Certeze, jucătorii gazdă au reușit să marcheze golul de 2 la 1. În timp ce jucătorii echipei din Agriș se bucurau de reușită, un jucător de la Certeze l-a lovit cu pumnul pe arbitru care a căzut. Nu a fost suficient doar atât. Un alt jucător, tot de la Certeze, l-a lovit cu piciorul în timp ce arbitrul era deja la pământ.

În acel moment jocul a fost întrerupt, iar arbitrul Gheorghe Petreuș a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean pentru îngrijiri medicale, unde se află și în momentul în care au fost redactate aceste rânduri (duminică, ora 21.40).

Cazul va fi analizat în cadrul Comisiei de Disciplină a AJF, unde se va lua o decizie atât în ceea ce privește rezultatul, cât și în ceea ce-i privește pe cei doi jucători bătăuși de la Certeze. Foarte probabil, echipa oaspete va pierde meciul la masa verde cu 3-0, iar jucătorii vor fi suspendați sau chiar excluși din viața sportivă. Decizia va fi luată marți.