PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Numai Dumnezeu îi mai salvează. Fotbaliștii Olimpiei s-au dus la biserică înainte de a pleca spre Pâncota (FOTO)

După lanțul aproape nesfârșit de jocuri slabe și înfrângeri din ultima vreme în Liga a II-a, jucătorii Olimpiei au apelat astăzi și la ajutorul lui Dumnezeu pentru a fi salvată echipa de la retrogradare. Astfel, astăzi, înainte de a pleca spre Pâncota, unde au meci mâine, jucătorii Olimpiei și întreg staff-ul tehnic au intrat să se roage în Catedrala Ortodoxă ”Adormirea Maicii Domnului”, sperând astfel că divinitatea le va asculta rugăciunile și îi va ajuta să vină cu puncte de la Pâncota, încercând astfel să se salveze de la o retrogradare rușinoasă.

Meciul de la Pâncota este primul din play-out pentru jucătorii sătmăreni și este crucial pentru Olimpia în lupta ei pentru evitarea retrogradării. Înainte de acest meci, echipa fanion a fotbalului sătmărean se află pe locul patru în play-out, retrogradabil, cu 11 puncte, la 5 lungimi distanță de locul doi, primul care se salvează de la retrogradare. Dacă sătmărenii înving mâine la Pâncota, ar putea urca pe locul trei, cu 14 puncte.