“Ultima zi de înscriere pentru alegerile locale din 2016 a adus la Satu Mare a opta candidatură la Primăria municipiului reședință de județ. Csaki Csongor s-a înscris din partea PMP în cursa pentru Primăria Satu Mare. Este bine că un elev al primarului Dorel Coica de la Școala Postliceeală Sanitară va candida pentru fotoliul de primar.
În spatele acestui demers se ascunde o manevră a încă primarului Dorel Coica. Acesta, prin amenințare și șantaj a încercat să convingă mai mulți candidați să se retragă.
Este doar o încercare disperată de a rămâne pe funcție pentru a acoperi eșecurile și ilegalitățile comise în ultimii patru ani de Dorel Coica.
Legătura dintre Coica și Csaki este clară, aşa-zisul candidat PMP fiind membru în staff-ul de campanie al acestuia în 2012, şi demonstrată atât prin acivitatea acestuia pe rețelele de socializare cât și prin poza atașată.
Suntem curioși ce părere are Traian Băsescu că organizația județeană a partidului domniei sale se pretează la jocuri murdare în cârdășie cu PSD”, a precizat Magyar Lorand.