PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Ştef anunţă că Tarom şi-ar putea muta cursele de pe Baia Mare pe Satu Mare

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a anunţat în şedinţa de astăzi că operatorul aerian Tarom şi-ar putea muta cursele de dimineaţa şi seara de pe Aeroportul Baia Mare pe cel din Satu Mare, prezentând o adresă în acest sens.

Ştef i-a informat pe consilierii judeţeni că trebuie încheiat proiectul şi mai trebuie luate unele măsuri, existând disponibilitatea operatorului de a-şi muta aici cursele de dimineaţa devreme şi de seara târziu.

Legat de Aeroport, sunt veşti foarte bune. În primul rând că TVA-ul aferent acestui proiect îl vom recupera, care este un lucru esenţial. Mai avem un punct foarte bun. Am solicitat Taromului să preluăm curse cu înnoptare de la Baia Mare, ne dau acordul cu anumite specificări, ştiţi ce aveţi de făcut domnule director, şi să dăm toate detaliile legate de operarea din 1 iulie, toate condiţiile. Din acel moment, în 30 de zile ei vor să facă acea modificare, asta înseamnă că pot să ne mute cursele cu înnoptare de la Baia Mare ca să le avem cele care deschid ziua, de la 6 până seara la 22 când ajunge avionul“, a declarat Ştef.