PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Ştef şi-a publicat realizările, după modelul primarului din urmă cu 80 de ani

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, şi-a lansat astăzi cele patru cărţi cu realizările din mandatul din fruntea judeţului, la eveniment participând oameni de cultură, şefi de instituţii, preoţi şi primari.

Printre cei care au vorbit despre cărţile cu realizări au fost oamenii de cultură Teodor Curpaş, Felician Pop, Claudiu Porumbăcean şi preotul Vasile Paşca. Istoricul Claudiu Porumbăcean a spus că acest eveniment nu este o premieră deoarece la finele anului 1937 primarul Sămarului, Ştefan Benea, a publicat un raport la finalul unui mandat de trei ani.

Adrian Ştef a ţinut să precizeze că acest eveniment nu este unul de campanie electorală.

Am considerat că este important să prezint acest raport de activitate. Se amintea bine aici că acele cărţi ale fostului primar Ştefan Benea, sau Octavian Ardelean, m-au inspirat. M-a inspirat acea carte, am spus uite cât curaj ca după un mandat să vii să te prezinţi în faţa sătmărenilor şi să spui: asta este ce am reuşit eu să fac, analizaţi dacă lucrurile sunt bine făcute sau nu. Unele proiecte au fost finalizate, altele începute, sunt ”n” motive pentru care nu poţi să închei în timp util, dar ce este important este că trebuie să prezinţi transparent ce ai reuşit să faci. Ce este mai important este ce lăsăm în urma noastră şi cum reuşim prin activitatea noastră să sprijinim, să ajutăm cât mai mulţi oameni“, a spus Adrian Ştef.

El a explicat că în momentul în care un politician ajunge într-o funcţie publică trebuie să fie în slujba cetăţeanului, după care a făcut o scurtă trecere în revistă a domeniilor sprijinite de Consiliul Judeţean.