PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Biserica schimbă planurile LIDL de pe Careiului

Reprezentanții Bisericii ortodoxe Române și cei ai hypermarketului LIDL au ajuns astăzi la un acord de principiu pentru construirea unui nou magazin la Satu Mare, în zona intersecției Crinul, în imediata vecinătate a Bisericii ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”.

Primarul Dorel Coica i-a invitat pe reprezentanții celor două părți, în biroul său pentru discuții pe care tot el le-a mediatizat.

Lidl a ales o anumită poziție a magazinului, reprezentanții bisericii și-au spus un anumit punct de vedere vizavi de acest aspect. Am avut o discuție în biroul primarului, s-au schimbat date și informații și săptămâna viitoare o să se ia o decizia legată de amplasamentul magazinului, de poziția acestuia, și de tot ceea ce înseamnă dezvoltarea sa. Au fost doar discuții despre o poziție. Cei de la Lidl au o anumită poziție standardizată și aici trebuie modificat puțin la cererea bisericii. Dar în principiu s-a ajuns la un acord”, a precizat primarul Dorel Coica.

În această situație, dezbaterea publică privind Planul Urbanistic Zonal necesar pentru construirea noului magazin Lidl la Satu Mare, preconizată pentru astăzi, nu a mai avut loc.