PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dezastru în comerțul sătmărean înainte de Paște. Ce au găsit cei de la OPC

Magazinele din județul Satu Mare au încălcat, pur și simplu, în picioare legislația în domeniul comerțului în perioada premergătoare sărbătorilor Pascale, toate acestea în numele ”sfântului profit”. Comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare au vizitat o parte dintre acestea, controalele încheindu-se, în multe cazuri, cu amenzi.

În total, au fost verificate 19 magazine, atât din mediul urban, cât și din cel rural. În urma deficiențelor constatate, s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 44,5 kg de produse alimentare, precum și a 375 ornamente pascale în valoare totală de 1.445 de lei. Totodată, au fost aplicate amenzi în cuantum de 10.000 de lei.

Astfel, în două magazine din Satu Mare produsele alimentare nu au fost etichetate, la alte cinci magazine din Satu Mare nu existau etichete de informare în limba română, iar la un alt magazin nu existau etichete de informare privind termenul de valabilitate pentru pulpă de porc. În acest ultim magazin nu erau respectate nici temperaturile de păstrare a cărnii. De asemenea, au mai fost constatate lipsa prețurilor la unele sortimente de vin, cozonac, pască, carne și preparate din carne.