PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Programul pe ore la Sâmbra Oilor. Ce artiști vin

Sambra Oilor

Sambra Oilor

Instituţia Prefectului, Judeţul Satu Mare şi Consiliul Judeţean, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş, Casa de Cultură Negreşti Oaş organizează duminică, 8 mai, de la ora 11:00 cea de-a 60 – a ediție a festivalului „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni.

„Sâmbra Oilor” reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în luna mai şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut.

Este un bun prilej pentru o frumoasă petrecere câmpenească, unde, după ce s-au pus la punct problemele legate de oierit, se mănâncă şi se bea. Înainte de a urca pe munte, atât oile cât şi stăpânii lor sunt stropiţi cu apă sfinţită pentru purificare, iar scăldatul în apa curată a pâraielor de munte, spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale sau pronunţarea de formule magice fac parte din obiceiurile locale ale sărbătorii. După toate acestea, se măsoară şi se crestează pe un răboj laptele dat de oile fiecărui sâmbraş. Pe baza acestui semn se calculează apoi cantitatea de brânză cuvenită fiecăruia în toamnă, la spargerea stânii.

 PROGRAM ARTISTIC ,,SÂMBRA OILOR’’2016

11.00 Deschidere oficială

11.15 Moment de sâmbră (Oașul, Sânzienele, Măgura,Bixadul)

11.45 Oașul și Maria Tripon din Negrești 

12.15 Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț

12.45  Dumitru Fărcaș

13.15 Petrică Mureșan

13.30 Ansamblul Sânzienele din Negrești și Maria Fușle

14.00 Lupu și Cornelia Rednic

14.30  Petru Zele și Cununa Oașului din Batarci  

14.45 Irina Man și Grupul din Bixad

15.00 Ansamblul Ceatăra din Carei 

15.20 Ansamblul Florile Tărnii

15.40 Ansamblul Folcloric Cununița

16.00 Malvina Madar Iederan și grupul din Soconzel

16.15  Grupul de tâpuritoare din Racșa 

16.30 Ansamblul Florile Turțului

16.45 Țâpuritoarele din Batarci : Maria Hosu

17.00 Mihai Zele

17.15 Formația de dansuri din Homoroade   

17.30Ansamblul Ciobănașul din Drăgușeni

17.45 Nicu Pop și Ansamblul Vama Ardeleana

Exit mobile version