Astfel, luni, 09 mai, aproape de miezul nopții, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea controlului de frontiera Csaba E., în vârstă de 39 de ani, din județul Satu Mare. Cu ocazia formalităților, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează în bazele de date ca fiind urmărit internaţional.
Pe numele lui autorităţile din Austria au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea de infracțiuni contra proprietăţii private. Csaba E. a fost predat de către polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.