La fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 17 ani din localitate, în timp ce se afla în incinta unui bar din Tarna Mare, a fost agresat prin lovire de către C.G., tot de 17 ani, din aceeași localitate, fără un motiv anume.
Ulterior, în timp ce se îndrepta spre casă, în jurul orei 01.00, a fost așteptat de către același agresor, de această dată însoțit de încă trei tineri, care i-au aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței, abdomenului și a spatelui.
Întrucât victima prezenta urme de lovituri și acuza dureri corporale, a fost transportată cu Ambulanța la U.P.U. Satu Mare, pentru investigații medicale de specialitate.
În cauză a fost deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.